”Este vremea să punem punct iluziilor, miturilor și a modului în care s-a făcut politică în România.
E vremea să punem punct minciunilor din 4 în 4 ani.
Forța Dreptei pornește un proiect pentru România celor care merită, pentru România dinamică, pentru România celor care vor să reușească în viață prin forțe proprii” – Ludovic Orban.
Forța Dreptei are o misiunea grea în perioada viitoare, însă nu imposibilă!
Împreună cu oameni integri, muncitori, sinceri și asumați, alături de românii care vor modernizarea României, Forța Dreptei va crește.
Împreună cu ai mei colegi și prieteni, am depus astăzi la Tribunalul București, actele pentru înregistrarea noului partid – Forța Dreptei.
Scena politică actuală, acolo unde credibilitatea a fost zdruncinată major, are nevoie de apariția unei alternative de dreapta la actuala guvernare.
Ideile și valorile liberale vor fi în centrul gândirii politice la Forța Dreptei, iar faptul că îl avem alături de noi pe Ludovic Orban, un om politic capabil și decent, este un atu pentru lupta de recredibilizare a clasei politice.
Nu toți suntem la fel! Nouă nu ne este teamă de muncă și nici jenă să privim românii în ochi. Forța Dreptei își propune să strângă laolaltă toate energiile creative din societate care vor să contribuie la dezvoltarea României.
Vești bune despre proiectul drumului expres Focșani-Brăila!
În ședința CTE a CNAIR de astăzi s-a mai făcut un pas înspre realizarea acestui important proiect de infrastructură din sud-estul României.
Contractul de proiectare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic a fost semnat în iunie 2020, cu o valoare de aproape 15 milioane de lei.
Drumul expres Focșani-Brăila “Milcovia Expres” cu indicativul DX6 este cuprins în Master Planul de Transport și are o distanță de 76 km, urmând a fi prevăzut cu 2X2 benzi de circulație (3,5 m/bandă). #DezvoltămVrancea
Guvernul Cîțu propune alocarea sumei de 13,8 milioane de lei, din bugetul pe acest an, pentru lucrări de reabilitare și modernizare a drumului „Coașa”, care leagă Soveja de Lepșa. În bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este cuprinsă această sumă pentru obiectivul de investiții “Modernizare DN 2L Soveja – Lepșa km 60+145 – km 76+277”.
Reamintesc faptul că pentru acest obiectiv așteptat de toți vrâncenii de ani buni de zile, contractul de proiectare și execuție lucrări a fost semnat în iulie 2020 de CNAIR.
Am susținut acest proiect de modernizare a infrastructurii pe un drum de un pitoresc aparte, care traversează o zonă pe care autoritățile au obligația să o pună la dispoziția cetățenilor, în una dintre cele mai ozonate zone din România.
Este un proiect pentru care am militat împreună cu președintele CJ Cătălin Toma și dau asigurări tuturor vrâncenilor că la votul în Parlament pe legea bugetului, eu și colegii mei PNL, deputatul Ionel Danca și senatorul Raluca Ioan, vom susține toate proiectele destinate Vrancei, pentru investiții noi sau modernizări la obiective existente. Reparăm astfel tot ceea ce pesediștii au lăsat în paragină!#DezvoltămVrancea#Coașa#SovejaLepșa
Proiectele de investiții pentru Vrancea nu rămân la stadiul de vorbe!
Am fost astăzi împreună cu Ionel Danca, colegul deputat de Vrancea, la Compania Națională de Investiții, unde am discutat cu directorul Manuela Pătrășcoiu despre stadiul unor proiecte de investiții importante pentru dezvoltarea județului, demarate în mandatul meu de ministru al lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.
Avem vești bune pentru vrâncenii noștri. Astfel, Centrul de Științe Aplicate de la Colegiul Național ”Unirea” din Focșani, baza de tratament cu ape minerale de la Vizantea-Livezi și reabilitarea și dotarea Păstrăvăriei Lepșa sunt în proceduri avansate de contractare și vor putea începe lucrările de execuție în acest an.
Școala modernă, adaptată nevoilor elevului de astăzi va fi realitate, la Focșani, cât de curând. Proiectul CNI are în vedere: transformarea vechii săli de sport a colegiului în bibliotecă multimedia; crearea a 2 laboratoare pentru fiecare dintre disciplinele fizică aplicată, fizică – chimie, chimie aplicată (știința materialelor), biologie și robotică și a 3 laboratoare de informatică; realizarea unei săli multifuncționale (cu o capacitate de 150 – 180 de persoane) și a unui centru multimedia pentru prelucrare de imagine și tipografie digitală; dotarea centrului cu servere, calculatoare, imprimante, proiectoare, table digitale și kituri pentru experimente de fizică, chimie sau biologie. Investiția de la Colegiul Unirea se va ridica la aproape 5 milioane de euro.
Complexul balnear ultramodern de la Vizantea-Livezi, care va pune în valoare proprietățile curative ale apelor minerale din zonă, este o investiție care se ridică la 37 milioane de lei. Modernizarea prin care va trece Păstrăvăria de la Lepșa va duce la o dublare a producției medii de păstrăv de la 10 la 20 de tone de pește și va aduce mai mulți turiști în zona montană.
De asemenea, un alt proiect important de investiții la nivel național, inițiat tot în mandatul meu de ministru, alternativa rutieră la DN1 pe Valea Prahovei prin Valea Doftanei, este pregătit pentru aprobare în vederea organizării licitației pentru execuție în acest an.#DezvoltămVrancea#DezvoltămRomânia#CNI#Unirea#Lepșa
La ședința săptămânală de la #CNAIR de luni au participat colegi parlamentari din județele Moldovei, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Suceava și Buzău, semn clar că toată regiunea vrea urgentarea procedurilor pentru autostrada “Unirea Principatelor”. Situația pe tronsoane este următoarea: – #Ploiești_Buzău: se lucrează la SF, avizul de la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a fost primit luni, avizele de la Ape și de la Cultură sunt la dosar, iar acordul de mediu va fi gata pe 10.03.2021; – #Buzău_Focșani: studiul geotehnic va fi finalizat pe 1.03.2021, au fost depuse documentațiile pentru avizele de la Cultură, Electrica, Ape, urmând a fi realizat un audit de siguranță rutieră necesar realizării SF; – #Focșani_Bacău: proiectanții trebuie să identifice soluții pentru confortul optic, săptămâna viitoare va fi prezentat un grafic pentru finalizarea studiilor geotehnice, iar pe 15.03.2021 va fi depus memoriul pentru mediu, acordul de mediu urmând a fi obținut pe 07.07.2021; – #Bacău_Pașcani: vineri a fost depusă documentația pentru avizul de mediu, au fost transmise studiile arheologice la Arii Protejate, studiul geotehnic va fi depus pe 1.04.2021, iar SF-ul pe 30.04.2021; – #Pașcani_Suceava_Siret: se lansează AMC2 în care vor fi selectate și analizate 2 trasee din cele 6 analizate în AMC1.
Start pentru două investiții extrem de așteptate de comunitățile locale din Biliești și Homocea, de la noi din Vrancea.
Astăzi, la sediul CNI, au fost semnate contractele pentru construirea a două săli de sport, una cu 102 locuri, la Homocea, și cea de-a doua de 180 de locuri, la Biliești.
În urma realizării proiectelor CNI, atât elevii din zonă, cât și locuitorii celor două comune vor beneficia de condiții moderne pentru desfășurarea de activități sportive, orelor de educație fizică, antrenamentelor și competițiilor sportive locale.
Valoarea aferentă celor două proiecte este de aproximativ 15 milioane lei.
Facem Vrancea bine și investim în construirea, reabilitarea sau dotarea dispensarelor și a spitalelor din județ.10 proiecte de investiții sunt destinate unităților spitalicești din Vrancea, fiind vorba despre intervenții majore la Spitalul Municipal Adjud, construirea Spitalului Orășenesc Odobești și despre proiecte de construire sau dotare de dispensare și centre medicale în mediul rural.
La nivel național, 330 de unități sanitare vor putea fi construite, modernizate și dotate de MLPDA, prin CNI.
În acest sens, am semnat, la MLPDA, ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul ”Unităţi sanitare”, venind, astfel, în sprijinul comunităților locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene.
Programul prevede construirea și dotarea unor unități medicale unde vor fi derulate lucrări de extindere, reabilitare, consolidare, eficientizare energetică, amenajare, modernizare și dotare.
Am aprobat, la MLPDA, completarea listei-sinteză a obiectivelor care vor fi finanțate prin subprogramul ”Unități și instituții de învățământ de stat” cu 86 de noi obiective de investiții.
În urma completării, numărul de obiective din lista-sinteză este de 308.
Pe lista-sinteză figurează, în acest moment, 31 de proiecte aferente județului Vrancea, care cuprind obiective atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Unele vor fi construite de la zero, așa cum este cazul Centrului de științe aplicate de la Colegiul Național ”Unirea” din Focșani, în timp ce altele presupun reabilitări ale unor construcții deja existente.
Clădirile vor fi aduse la standarde moderne, pentru a asigura un act educațional de calitate și în siguranță pentru copiii noștri.
Proiectele vor fi derulate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Națională de Investiții.
Cu ajutorul fondurilor europene, se va finaliza în următorii ani tronsonul de mare viteză care traversează Vrancea, aici unde în această vară și toamnă s-au făcut prospecțiuni pe traseul viitoarei autostrăzi A7.
Studiile geodezice au fost realizate în mai multe locuri din județ, la Lămotești și în alte zone din apropierea municipiului Focșani.
Autostrada Moldova a făcut ”pași” importanți în acest an. Săptămânal particip, alături de specialiștii de la Ministerul Transporturilor, la ședințe de lucru care să urgenteze pașii birocratici pentru acest proiect atât de dorit de moldoveni.
Dacă îți place acest blog, anunță-ți prietenii:
Continuând navigarea, sunteți de acord cu politica de cookies. Detalii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.