stiinte aplicate

Centrul de Științe Aplicate de la Colegiul Național Unirea din Focșani prinde contur

Veste bună despre unul dintre cele mai frumoase și ambițioase proiecte educaționale din Vrancea și din România, care va fi pus în practică de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții.

Centrul de Științe Aplicate de la Colegiul Național Unirea din Focșani prinde contur din ce în ce mai tare, după ce zilele trecute a fost elaborat studiul de fezabilitate și au apărut noi imagini din documentul de lucru al specialiștilor.

Școala modernă, adaptată nevoilor elevului de astăzi va fi realitate, la Focșani, cât de curând, ca prioritate în Guvernarea liberală!Proiectul MLPDA-CNI are în vedere:

• transformarea vechii săli de sport a colegiului în bibliotecă multimedia;

• crearea a 2 laboratoare pentru fiecare dintre disciplinele fizică aplicată, fizică – chimie, chimie aplicată (știința materialelor), biologie și robotică și a 3 laboratoare de informatică;

• realizarea unei săli multifuncționale (cu o capacitate de 150 – 180 de persoane) și a unui centru multimedia pentru prelucrare de imagine și tipografie digitală;

• dotarea centrului cu servere, calculatoare, imprimante, proiectoare, table digitale și kituri pentru experimente de fizică, chimie sau biologie.

Contractul pentru documentația tehnică a fost semnat în luna septembrie 2020, la sediul CNU Focșani, având o valoare de 154.683,37 lei.

După proiectare, vom ști și valoarea estimată a întregii investiții, care s-ar putea ridica la 4-5 milioane de euro.

Please follow and like us:

Lasă un comentariu

Dacă îți place acest blog, anunță-ți prietenii:

Continuând navigarea, sunteți de acord cu politica de cookies. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close